Serbarea Științescu I Ediția 1.0
January 25, 2018
Serbarea Științescu Mureș a marcat încheierea primei ediții desfășurate în județul Mureș, unde toate proiectele finanțate au prezentat ceea ce au realizat în cadrul proiectelor.
Fabrica de experimente – Science Club
September 19, 2017
Am ales ca partener Fundația Alpha Transilvană, care momentan lucrează prin diferite proiecte implementate local cu un număr de 50 de copii în intervalul de vârstă de care suntem interesați (5-12 ani).
API RoboLab
September 19, 2017
Proiectul nostru își propune formarea de competențe și cunoștințe de bază și aptitudini necesare pentru domeniul inovativ al roboticii, stimularea interesului și a viziunii pentru disciplinele STEM, motivarea elevilor pentru studierea disciplinelor din ariile curriculare respective prin inițierea lor în construcția și programarea roboților autonomi.
Biotech – Evidențierea experimentală a funcțiilor organismului uman
September 19, 2017
Proiectul este conceput sub forma unui opțional interdisciplinar care invită elevii să participe la aventura cunoaşterii şi înţelegerea ştiinţifică a proceselor vieţii.
Programarea roboților Lego în limbajul C
September 19, 2017
Elevii vor lucra în echipă de 4 persoane, fiecare elev va avea la dispoziție un calculator, unde va putea dezvolta ideile proprii, și programele individuale, dar vor lucra împreună în căutarea greșelilor, fiecare echipă va avea la dispoziție un robot (folosind și roboții din dotarea liceului - 3 robot EV3).
Sparks
September 19, 2017
Proiectul Sparks dorește să promoveze limbajele de programare și libertatea de creație în domeniul tehnic.
PapiȘtii – Spectacolul Științelor
September 19, 2017

Proiectul își propune într-o primă fază „antrenarea” unui număr de 15 – 20 „actori”, elevi de liceu dar și de gimnaziu de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”.

Efectele curentului electric în fizică, chimie, biologie și tehnologie.
September 19, 2017
Proiectul nostru constă in studierea practică de către elevii implicaţi a efectelor curentului electric în viaţa de zi cu zi, industrie, economie şi rolul acestora în dezvoltarea societăţii.
Azi explorator, mâine cercetător.
September 19, 2017
Proiectul nostru porneşte de la o deviză simplă, pe care am dobândit-o în urma experienţei didactice – Învaţă experimentând!